„Toporişca” de Gary Paulsen
„Toporişca” este un roman în care autorul ne spune povestea lui Brian, un băiat de numai treisprezece ani care învaţă să supravieţuiască în pustietate, după ce avionul în care se afla se prăbuşeşte.
Înainte de a pleca în călătoria cu avionul spre locul unde muncea tatăl lui, Brian primeşte cadou o toporişcă, pe care o ia cu el. Cadoul primit de la mama sa devine foarte util în urma accidentului: ajuns în pustietate, neavând mâncare şi adăpost, Brian este nevoit să înveţe rapid să supravieţuiască. Se descurcă de minune pentru un băiat de vârsta lui, mâncând doar fructe de pădure, ouă de broască ţestoasă şi carne crudă şi trăind cu speranţa că cineva îl va găsi înainte de venirea iernii.