Toți suntem făcuți din praf de stele, despre Copila-Stea, de Jerry Spinelli
Copila-Stea, de Jerry Spinelli, este un roman emoționant și profund, scris într-un stil lejer ce-l ferește de a fi prea sentimental. Cam trei sferturi din carte ai impresia că citești un roman amuzant și ușurel, însă, în cele din urmă, când te apropii de final și toate detaliile sunt puse cap la cap, descoperi un înțeles mai adânc.
Părând a vorbi despre fenomenul, din ce în ce mai accentuat, mai ales în școlile americane, dar nu numai, de bullying, romanul vorbește, de fapt, despre individualitate versus spirit de turmă, despre bunăvoință versus blazare, despre atenție versus indiferență, despre grijă versus nepăsare, despre refuzul de a te conforma versus teama de a nu conta pentru ceilalți, dorința de a fi altfel versus teama de a fi diferit, dar și despre lașitate, pierdere, alegeri (in)comode și regrete tardive. Ca de obicei, ai surpriza să descoperi în romanele pentru adolescenți subiecte și problematici dificile care arată cât de complicate au devenit viețile tinerilor din ziua de azi.
Nu vreau să pară că pozez în „adultul înțelept” și să vorbesc despre cum era „pe vremea mea”, din contră, sunt într-o continuă mirare văzând cât de profunde sunt aceste romane și cât sunt de diferite față de ce citeam eu în perioada liceului. Îmi aduc aminte că eram plăcută, deși nu eram populară, că mi-ar fi plăcut să fiu populară, dar, în afară de a fi drăguță, nu știam altă metodă, că au fost cazuri în care am făcut mișto cu alții de fete urâte, de băieți cu coșuri, de profesori nesuferiți, îmi aduc aminte zile lungi de disperare în care părea că nimic nu are sens pentru că el nu s-a uitat la mine pe hol, că nu voi reuși să fac nimic în viață (n-o să trec la chimie, n-o să iau bacul la mate, n-o să intru la facultate, griji fundamentale, evident). Însă nu-mi aduc aminte să le fi tratat așa de serios. Uitându-mă în urmă, mi se pare că abia din facultate am început „să exist”. O fi cum zicea Ned Vizzini în O poveste haioasă, un alt roman young-adult foarte bun și cu problematici profunde: în loc de „criza adolescenței” sau a „mijlocului vieții”, lumea începe să aibă „criza șesimii vieții” (când ai 14 ani) și crize ale „șeptimii vieții” (pe la 10 ani)?
