Trenuri cu prioritate – Bohumil Hrabal
Citisem articolul lui Dragoş legat de "Seria de autor Hrabal" de la editura Art, nu mai citisem nimic de el, apoi m-am intersectat cu cărţile, am văzut pe spatele uneia dintre ele o remarcă elogioasă a lui Kundera, m-am gândit că trebuie să fie ceva bun, că nu ar fi aruncat cu vorba aşa mari în vânt şi etc, apoi parcă au început să-mi vină în minte diverse referiri la Hrabal în cărţile lui Kundera şi tot aşa. În sfârşit, am citit şi cărţile, şi mi-am confirmat încă o dată că Kundera nu se joacă cu vorbe mari - nu că ar conta prea mult.
Trenuri cu prioritate e o scurtă nuvelă foarte bine scrisă, plină de umor şi ironie. În contextul celui de-al doilea război mondial şi al ocupaţiei germane, orice gară, oricât de mică, are povestea şi rolul ei în istorie. La fel şi oamenii care populează zona, cum e naratorul nostru, descins dintr-o familie de vază: un străbunic pensionat la 18 ani şi omorât de nişte muncitori pe când avea 105 ani, un bunic hipnotizator de circ, care a încercat să oprească prin hipnoză invadarea Cehoslovaciei de armata germană şi, în fine, un tată pensionat de la 48 de ani, care a lucrat ca mecanic de locomotivă.
Umorul şi ironia lui Hrabal nu alunecă spre grotesc. Totul este deopotrivă subtil şi evident, cu o doză bună de relevanţă pentru cititorul din timpul regimului comunist. Muncitorii sunt ironizaţi în lupta lor antifascistă, şeful gării e un burghez docil columbofil, se pune accentul pe colaboraţionismul cu naziştii şi pe latura sexuală, ca mijloc de ironizare şi explicare a unor voite-a-fi mobiluri înalte şi morale.
