Un barbat pe nume Ove

17 august 2017

Povestea care a cucerit recent mapamonul, prin bestsellerul semnat de Fredrik Backman, Un bărbat pe nume Ove și prin ecranizarea omonimă este povestea emoționantă, amuzantă, melodramatică a unui personaj aparent depășit de lumea și reperele schimbătoare ale universului în care trăiește dar care, într-un mod bizar și totuși comprehensibil, ajunge să devină un model de virtute.

 

După ce parcurgi primele pagini ale romanului lui Fredrik Backman îți faci repede o imagine despre protagonistul său, Ove: genul acela de bătrân morocănos și arogant, rigid, conservator, mereu gata să își impună punctul de vedre, intolerant la felul în care a evoluat lumea din jurul său. E genul acela de personaj care te arată cu degetul, un coșmar pentru vecini, pentru vânzători, chiar și pentru câinii sau pisicile din cartier: obsedat de reguli, dominat de prejudecăți, de un pragmatism inflexibil.

 

Alternând prezentul cu trecutul, Fredrik Backman dezvăluie istoria dificilă a acestui personaj: rămas fără mamă la o vârstă fragedă, alături de un tată distant emoțional (căruia ajunge să-i semene în cele din urmă), acel gen de tiran pragmatic, zgârcit și tăcut, Ove e nevoit să renunțe la școală de timpuri și să lucreze pentru a se întreține. Persecutat și înșelat uneori, Ove își clădește caracterul mai degrabă pe fapte, decât pe vorbe, cu încăpățânare și lentoare, reușind însă, în momente critice să-și câștige respectul tocmai pentru consecvența sa principială. Deși personalitatea și așteptările sale îl recomandă pentru o carieră militară, Ove este lăsat la vatră din cauza unui defect fizic și alege să lucreze mai departe în construcții și în salubrizare, învățând multe lucruri despre construcția caselor și reparatul mașinilor. Ove o cunoaște apoi pe Sonja de care se îndrăgostește inexplicabil poate tocmai din cauza magneticei forțe a opoziției: Sonja este un spirit liber, o pasionată a dansului și a cititului, a conversațiilor de tot felul dar care ajunge să admire și chiar să se atașeze de loialitatea și principialitatea lui Ove. Căsătoria lor e marcată de mai multe tragedii pe care Ove le îndură cu stoicism, totul încheindu-se, așa cum cititorul observă încă de la începutul romanului cu protagonistul masculin rămas singur să înfrunte lumea aparent ostilă și străină în care e proiectat.


Citește în continuare pe blogul Libris.

Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART