Un instantaneu din viața unei adolescente cu sindromul Aspenger

Cu greu mă urnesc de obicei să citesc cărți mai serioase. Îmi plac în mod special cărțile simple, de copii mici, unde totul e alb sau negru, lectura nu implică sentimente profunde, nu te tânguiești de îți dai sufletul afară. Și totuși, Pasărea cântătoare a lui Kathryn Erskine m-a prins într-un așa mod încât am plâns ascunsă sub prosopul pe plajă, să nu mă vadă nimeni și să cheme psihiatrii. 200 de pagini citite într-o singură zi, cred că spune mult despre cât de captivată am fost de carte!

Cartea o are în prim plan pe Caitlin, o fetiţă care suferă de sindromul Asperger. Pentru ea, lucrurile sunt albe sau negre, mâncarea nu trebuie să i se amestece pe farfurie, spune tot ce-i trece prin cap, desenele pe care le face (şi la care e foarte talentată) nu pot fi în culori; altfel, totul devine confuz. Ea nu înțelege și nu poate să manifeste sentimente și concepte precum empatie, prietenie, supărare. Povestea lui Caitlin este urmărită pe fundalul dramei ce are loc în micuțul lor oraș: liceul din localitate a fost locul unui incident armat, unde doi elevi au ucis un profesor și alți doi elevi înainte ca poliția să rănească fatal unul dintre agresori și să îl rețină pe celălalt. Unul dintre elevii care a fost împușcat este fratele mai mare al lui Caitlin, Devon, care fusese pentru ea cel mai bun ajutor când lumea ajungea să fie copleşitoare. Mama lor a murit în urmă cu mulți ani, iar Devon a devenit stâlpul ei de sprijin. Odată cu pierderea lui Devon, lumea lui Caitlin se învârte între întâlnirile zilnice cu consilierul școlar, acceptarea acceselor de plâns ale tatălui și dorul de Devon. Oamenii își doresc ca ea să fie mai emotivă, mai empatică, însă ea vrea doar ca lucrurile să revină la cum erau în trecut. După îndelungi căutări, Caitlin găsește cuvântul “ÎMPĂCARE” (Closure) și simte că este ceea ce atât ea, cât și tatăl ei au nevoie, dar nu înţelege ce înseamnă asta, în ciuda definiţiilor din dicţionarele pe care le consultă. În încercările ei de a obţine împăcarea, Caitlin descoperă că lucrurile în viaţă nu sunt neapărat albe sau negre.

Complotul în sine este bine dezvoltat, narațiunea este cursivă și bine închegată. O comunitate mică face față cu greu acestei violențe oribile, care a căzut ca un fulger asupra tuturor și care a tulburat apele. Autoarea evidențiază efectul tragediei nu numai asupra familiei celor uciși și asupra victimelor colaterale (personalul și elevii școlii), dar și asupra angajaților altor școli, vecini și chiar și asupra unui elev care era văr cu unul dintre criminali. Povestea relevă excelent sentimente de frică, neîncredere și comuniune, dar niciodată mânie, în încercarea lor de a ajuta împreună comunitatea să se vindece.

Citește în continuare aici.