Mariana Enriquez e o voce nouă în literatura contemporană argentinană, fascinația ei pentru horror și fantastic fiind tranformată într-o forță vitală fără de care povestirile ei n-ar mai fi atins perfecțiunea.

Volumul de povestiri scurte Ce-am pierdut în foc  (editura Art, 2017) extrapolează situații bizare cu personaje pe măsură, personaje ale căror stări ilustrează fără artificii realitatea zilelor noastre. Despre stilul ei s-a spus că ar fi o combinație între Stephen King, Cortazar și E.A.Poe și cred că e adevărat. Jurnalistă fiind, Mariana Enriquez a transpus multe dintre sinistrele povești urbane ale Buenos Aires-ului în paginile acestui volum și e limpede că măiestria condeiului său aduce elemente noi, gata să fie descoperite de pasionații literaturii de acest gen.

Personajul principal din fiecare povestire e o femeie care provine dintr-un mediu diferit, care se confruntă cu situații limită. Suspansul, spaima, sărăcia, corupția, mizeria, disperarea sunt teme recurente în povestirile ei, elemente ce contribuie la crearea unei breșe din realitate și pătrunderea pe alt teritoriu. Realismul ei magic e pur și simplu incredibil, cum am întâlnit doar la alți scriitori sud-americani: Marquez, Borges, Fuentes, Asturias etc.

Enriquez se joacă cu narațiunea și cu frazele, un defect profesional, poate, care nu face decât să mențină acea poftă de a savura lectura până la capăt.

„De mică am adorat literatura horror şi gotică. Cu anii, mi-am lărgit orizonturile literare, dar pentru mine acest gen rămâne la fel de fascinant. E popular, ceea ce-mi place. Provoacă reacţii fizice, ceea ce-mi doresc mereu de la ficţiune. Şi e un gen minunat care-ţi permite să fii extrem de grav şi să atingi subiecte foarte serioase (politica, moartea, frica, insatisfacţia), rămânând în acelaşi timp captivant. Nu ştiu dacă-mi ies toate aceste lucruri în povestirile mele, dar asta încerc să fac.“

Citește continuarea recenziei pe Semne Bune.