Recenzie - În cafeneaua tinereții pierdute

Cred că avem cu toții uneori momente când simțim că nu ne găsim locul, de parcă am trăi viața altcuiva sau ca și cum am juca un rol într-o piesă de teatru și rolul pare că nu se mai termină. E trist când durează mai mult decât ar trebui ca să-ți revii din astfel de momente, însă și mai trist e să nu-ți revii deloc, să te învărți în același cerc străin și total paralel cu tine, să nu-ți găsești locul și să nu știi ce să faci cu viața ta. Cam așa s-a întâmplat cu Louki, tânăra cu picioarele pe pământ, însă mintea și sufletul în alte locuri, din cartea lui Modiano.

Spun că-i cu picioarele pe pământ căci se pare că destinul a pus-o din fragedă tinerețe la încercare, crescând doar alături de mama ei, care deși îi era alături…era la fel de absentă ca și tatăl ei. Ducând lipsă de îmbrățișări calde, cuvinte de încurajare și prezență protectoare, căci de cele mai multe ori rămânea singură în casă, chiar și pe timpul nopții, Louki a crescut crezând că viața ei încă nu a început. Nu știu dacă andrenalină, dragoste sau siguranță căuta, însă știu că se simțea în viață doar când nu era ea, Jacqueline (numele ei real), ci Louki – o tânără cu privirea și gândul pierdute, însă cu sufletul regăsit într-o cafenea boemă de pe-o stradă din Paris.

Citește în continuare aici.