Bill Watterson: „Încerc să explorez o lume cât mai diversă.”
Prima amintire legată de Calvin și Hobbes e de prin 2010, pe când săpam internetul după gif-uri animate și am dat peste unul cu Calvin pe un site antic, de tipul Geocities. Entuziasmat de descoperirea mea l-am postat pe un chat cu imagini. Toată lumea de acolo, majoritatea americani, știa personajul și s-a amuzat. Eu habar n-aveam cine e, dar m-a distrat animația în care-i exploda capul când strănuta.
Câțiva ani mai târziu răsfoiam unul dintre albumele Calvin și Hobbes într-o baie dintr-un Airbnb din Berlin. Tipul care ne închiriase camera, un petrecăreț zgomotos, era versiunea lui Calvin la douăzeci-și-ceva de ani, nu degeaba avea albume cu cei doi împrăștiate prin toată casa și vreo trei în baie. De altfel, aveam să aflu că în 1995, când Watterson și-a încheiat serialul, cărțile cele mai citite în acest spațiu intim și de reflecție erau albumele cu Calvin și Hobbes.
Așa a arătat prima mea întâlnire cu colecțiile de benzi desenate și cu cel care părea că-și modelase personalitatea după puștiul de șase ani al lui Watterson.
E 2020, iar pe 18 noiembrie se împlinesc 35 de ani de la debutul benzii, și în sfârșit reușesc să scriu despre un artist ale cărui personaje m-au urmărit în diverse forme și pe care abia acum încep să-l înțeleg și apreciez cu adevărat. În pregătirea articolului am explorat cariera autorului urmărind câteva repere și navigând puținele interviuri pe care Watterson le-a acordat de-a lungul timpului. Citește mai jos ce-am aflat.
Copilărie
Născut în 1958, Bill Watterson e pasionat de desen încă din copilărie, iar la școală descoperă benzile Pogo, Krazy Kat și Peanuts, care aveau să-l inspire și să-l motiveze să devină artist. În clasa a patra are un schimb de corespondență cu Charles Schulz, creatorul benzii Peanuts. Într-un interviu din 1989 pentru The Comics Journal avea să spună că „Peanuts este una dintre foarte puținele benzi cu suflet. Sofisticarea și subtilitatea operei sunt incredibile.”
Facultate
Încurajat de părinți să-și exploreze abilitățile artistice, Bill Watterson obține în 1980 licența în științe politice, la Kenyon College, Ohio, la 22 de ani, pregătindu-se pentru o carieră de caricaturist de editoriale. Numele celor două personaje sunt inspirate de experiența studențească, și amintesc de teologul reformat din secolul al XVI-lea, John Calvin, „care credea în predestinare” și de filosoful britanic din secolul al XVII-lea, Thomas Hobbes, „care avea o viziune sumbră despre natura umană.”
Între cele mai plăcute amintiri din facultate menționează reproducerea picturii „Crearea lui Adam” de Michelangelo pe tavanul camerei de la cămin, pe care la sfârșitul anului a trebuit s-o acopere cu var. Într-un discurs adresat absolvenților aceleiași facultăți, Watterson spune că „în ciuda inutilității proiectului, [am reprodus desenul] dintr-un inexplicabil imperativ interior, și nu pentru că-mi ceruse cineva asta. Evident, n-am petrecut sau muncit niciodată mai mult timp pentru vreun proiect artistic solicitat, sau pentru vreo lucrare de științe politice, cum am făcut-o pentru acest act de vandalism.
Este surprinzător cât de mult poți lucra atunci când o faci doar pentru tine.”
Autoportret, Sun Newspapers, 1978
Primul job
Primul job după absolvire îi este oferit de Cincinnati Post ca ilustrator al editorialelor politice. Dar la mai puțin de un an avea să fie demis pentru că nu stăpânea peisajul politic din Cincinnati și are șansa să revină la prima lui dragoste: benzile desenate.
Cincinnati Post, 1980
Joburi „adevărate”
Ani de zile propunerile sale de benzi desenate primesc doar de scrisori de refuz din partea uniunilor care administrează drepturile de autor, timp în care e nevoit să lucreze ca artist comercial pentru diverse campanii publicitare, slujbă pe care o detestă pasional. „Un job adevărat e un job pe care-l urăști”, avea să spună în 1990. În cele din urmă, una dintre propuneri primește răspuns pozitiv, fiind preluată de Universal Press Syndicate.
Debut
Pe 18 noiembrie 1985 prima bandă desenată cu Calvin și Hobbes apare în 35 de ziare, iar după un singur an benzile aveau să fie tipărite în aproximativ 250 de publicații. În 1986 Bill Watterson devine cel mai tânăr artist recompensat cu premiul Ruben oferit de Societatea Națională a Desenatorilor, premiu pe care-l va primi și în 1988 și pentru care va mai fi nominalizat în 1992.
Succes
Odată cu succesul benzii, Watterson începe lupta cu uniunea în privința licențierii de produse inspirate de Calvin și Hobbes. Contractul semnat în 1985 îl deposeda pe Watterson de drepturile asupra personajelor create. În 1991 reușește să semneze un nou contract prin care îi revenea controlul asupra personajelor și a drepturilor de licențiere. Rugat să explice succesul seriei, Watterson spunea cu doi ani mai devreme: „Nu înțeleg deloc succesul benzii, pentru că n-am avut niciodată de gând să fac din Calvin și Hobbes o bandă desenată populară. O desenez pentru mine. Probabil că am un dar de a exprima gusturi comune. Într-un fel e cam deprimant.”
În momentul de vârf al benzii, Calvin și Hobbes era publicată în peste 2.400 de ziare din toată lumea.
Watterson considera că unul dintre cei mai importanți factori ai succesului seriei au fost albumele care adunau benzile: „Cărțile prezintă benzile desenate ca un tot unitar, secvențial, pe o hârtie de calitate și la dimensiuni mai mari decât un ziar. De asemenea, cărțile au o viață mai lungă, ceea este esențial pentru evoluția artei benzilor desenate.”
Licențiere
În ciuda victoriei asupra insistențelor uniunii de a licenția produse derivate benzii desenate, Watterson s-a simțit „deziluzionat și dezgustat de presiuni, [a] pierdut convingerea că vrea să fie desenator pe viață.”
Se estimează că Watterson și uniunea ar fi putut câștiga între 300 și 400 de milioane de dolari dacă artistul ar fi decis să-și licențieze personajele. Dar pentru autor integritatea artistică și păstratea ambiguității lui Hobbes au fost mai importante decât potențialul câștig financiar.
„Desenatorii care cred că pot fi luați în serios ca artiști în timp ce-și folosesc personajele să vândă boxeri se amăgesc singuri.”
În interviul din '89 pentru The Comics Journal Watterson încă nu excludea producerea unui film animat cu cei doi, deși avertiza că „schimbi lumea pe care ai creat-o atunci când schimbi mediul în care e prezentată.” Ani mai târziu avea să renunțe definitiv și la această oportunitate.
Excepții
Chiar și așa, în afară de stickerul de contrabandă cu Calvin care-și degajează vezica pe diverse logouri, Watterson și-a dat acordul pentru câteva produse auxiliare cu protagoniștii benzilor - două calendare, un tricou pentru o expoziție la MoMA, un manual, un poster în ediție limitată, un poster de film, o serie de timbre.
Într-un interviu pentru Mental Floss, Watterson spunea despre mema cu Calvin: „la mult timp după ce benzile mele desenate vor fi uitate, acele decalcomanii vor fi biletul meu spre nemurire.”
Pentru că nu oferă autografe și nu există produse inspirate de bandă, lucrările originale sunt foarte valoroase. Una dintre benzi a fost vândută în 2012 cu 203,150 de dolari.
Personaje
Calvin e un băiat neastâmpărat, plin de imaginație, de șase ani, iar Hobbes un tigru antropomorf înțelept și câteodată sarcastic. Watterson spune că se identifică mai degrabă cu Hobbes și cu părinții lui Calvin, dar puștiul îi permite să-și „comunice indignarea” pe diferite teme.
Despre Hobbes spune că e un personaj mai subtil și mai liniștit: „Câteodată mă surprinde că cititorii răspund la el așa de călduros, pentru că am impresia că este un personaj mult mai dificil de înțeles. S-ar putea să-l placă pentru că e drăgălaș.”
Filosofie
Mulți cititori au apreciat și subtilitatea filosofică a benzilor, dar Watterson spune cu modestie că „una dintre minunățiile benzilor desenate e că așteptările cititorilor sunt zero. Dacă desenezi orice mai subtil decât o plăcintă aruncată în față, ești considerat filosof. Din când în când poți strecura o reflecție sinceră pentru că cititorii au de obicei garda jos.”
Problemele de mediu sunt printre temele recurente ale benzii, iar Watterson le considera „fundamentale pentru copiii noștri.” Dar cea mai importantă temă este, desigur, prietenia.
Sfârșit?
Ultima bandă originală apare pe 31 decembrie 1995, iar Calvin îi transmite lui Hobbes „E o lume magică, bătrâne Hobbes… Hai s-o explorăm,” și-i vedem din spate cum alunecă pe sanie în albul paginii. Dar pe parcursul celor zece ani, Watterson a reușit să zguduie lumea benzilor desenate. În primul rând, a reușit să-i convingă pe editori să publice benzile colorate care apăreau duminicile la dimensiuni mai mari care-i permiteau să dezvolte povești complexe și tehnici diverse de desen.
Colegii de breaslă și editorii au mai arcuit din sprâncene atunci când artistul a luat două pauze de lucru destul de lungi, fiind epuizat de disputa și negocierile cu uniunea.
În 2014, Watterson era recompensat cu Marele Premiu pentru întreaga carieră la Festivalul Internațional de Benzi Desenate de la Angoulême, pentru care produce și posterul ediției din 2015.
Vorbind despre finalul seriei, Watterson spunea că „la sfârșit am simțit că am ajuns în vârful muntelui. Eram fericit cu ce realizasem, iar lumea benzii părea completă. Există un moment când îți dai seama că dacă produci mai mult, de fapt nu mai poți adăuga nimic nou, și chiar ai putea strica ceea ce ai creat.”
Revenire
După încheierea seriei de benzi, Watterson își îndreaptă atenția spre pictură, dar nu-și expune noile lucrări. Cu toate acestea, în 2014 revine la mediul care l-a consacrat și colaborează cu Stephen Pastis (autorul seriei Timmy Fiasco) pentru banda Swine Before Pearls, pentru care desenează trei episoade noi.
Retras
În ciuda popularității benzii, Watterson a rămas o persoană retrasă care a preferat să evite interviurile și aparițiile publice, lăsându-și personajele să rămână în prim plan. De altfel, autorul e menționat în topul celor mai retrase personalități, conform revistei TIME, alături de artiști și scriitori precum J.D. Salinger, Syd Barrett sau Thomas Pynchon. Se pare că există în circulație o singură fotografie de-a artistului, realizată la puțin timp după debutul benzii care l-a făcut celebru.
Între altele, artistul a refuzat să-i întâlnească pe George Lucas și Steven Spielberg, care se declaraseră fani Calvin și Hobbes.
Traducerea
L-am întrebat pe Florin Bican, traducătorul Colecției esențiale Calvin și Hobbes, când a aflat pentru prima oară de personajele lui Watterson și care e prima bandă de care își amintește. Iată răspunsul scriitorului:
„Mi se pare că i-am știut din totdeauna pe Calvin și Hobbes. Prima dată mi-a plăcut referința din titlu. Mi-e greu să fixez în timp prima întâlnire. Cred că la începutul anilor ‘90. Deși s-ar putea să fi văzut și înainte episoade.
Cred că prima care m-a marcat a fost cea în care Calvin bate cuie în masă.”
În această notă absurdă și parafrazându-l pe Abi, Calvin și Hobbes sunt „bătuți în cuie” în istoria benzilor desenate și uneori chiar în personalitățile celor de lângă noi.
Articol de Matei
Surse:
Exploring Calvin and Hobbes, catalogul expoziției personale
http://www.tcj.com/the-bill-watterson-interview
https://www.mentalfloss.com/article/53216/mental-floss-exclusive-our-interview-bill-watterson
https://www.latimes.com/archives/la-xpm-1987-04-01-vw-770-story.html
http://web.mit.edu/jmorzins/www/C-H-speech.html
https://www.latimes.com/archives/la-xpm-1987-04-01-vw-770-story.html
https://www.latimes.com/archives/la-xpm-1999-dec-21-cl-45937-story.html
https://lareviewofbooks.org/article/selling-newspaper-comic-strip/
