Capote, cameleonul
Între scriitorii americani, Truman Capote ocupă locul nonconformistului, al unui rafinat greu de mulțumit, ba chiar al starului capricios, adesea malițios, excentric, pe cât de maniacal implicat în travaliul scrisului, pe atât de deschis frivolităților mondene exigent selectate și ele. Mic dejun la Tiffany (1958) și Cu sânge rece (1966), ambele ecranizări de mare succes, sunt titlurile care i-au asigurat o notorietate zgomotoasă, în timpul vieții, și l-au impus, peste decenii, ca pe un reper de neocolit al unei proze în care analiza psihologică și detaliul relevant direcționează întregul curs al scrisului.
Truman Streckfus Persons, pe adevăratul său nume, s-a născut la 30 septembrie 1924 în New Orleans dar, după ce părinții au divorțat, a fost crescut de rudele mamei, într-un orăşel din Alabama, Monroeville, unde era vecin cu Harper Lee, care i-a rămas prietenă apropiată până târziu, când amândoi, scriitori cu cariere înfloritoare, au descoperit succesul și s-au îndepărtat. Harper Lee l-a însoțit, de altfel, în drumurile pe care le-a făcut în Holcomb, Kansas, locul în care s-a petrecut crima pe care a documentat-o milimetric pentru a scrie Cu sânge rece, romanul non-ficțional care l-a transformat într-un adevărat star al culturii populare.
Capote a scris de mic, de la vârsta de opt ani chiar. Știa să citească, iar în scris a găsit un refugiu pe care nimic nu îl putea rivaliza. Primii pași către succes au venit după ce s-a mutat la New York, a luat numele tatălui vitreg, Capote, iar la 18 ani lucra pentru The New Yorker, în departamentul de design, dar aparent a fost dat afară după ce l-a scos din minți pe Robert Frost. A publicat primele proze și apoi a venit și primul contract pentru scrierea unui roman. Așa a apărut Alte glasuri, alte încăperi (1948), roman primit cu mare entuziasm, care i-a adus lui Capote vizibilitate și atenție și din partea publicului, și din partea criticilor.
Arborele nopţii şi alte povestiri (1949), Harfa de iarbă (1951), Mic dejun la Tiffany (1958), Cu sânge rece (1966), Muzică pentru cameleoni (1980) sunt titluri care au continuat să sporească, an după an, faima și cota de prozator a lui Capote, o personalitate versatilă, profund rebelă, care și-a fascinat contemporanii, dar a și stârnit reacții contradictorii. Andy Wharhol, de pildă, a fost unul dintre prietenii cu care a purtat lungi conversații (înregistrările s-au păstrat), iar artistul i-a dedicat o serie de lucrări. Pentru alții, capriciile sale au fost mai greu de suportat, ca și abuzul de droguri și alcool, variile toane și excentricități sau infatuarea de a-și selecta propria curte de „favorițiˮ. Un exemplu notoriu este balul mascat pe care l-a organizat în 1966, la Grand Ballroom, în City's Plaza Hotel din New York, și plăcerea de a împărți sau de a refuza superior să acorde prețioasele invitații. La fel de notorie ca gustul pentru epatare și exces, rămâne rivalitatea lui cu un alt mare scriitor al vremii, Gore Vidal și deschiderea cu care și-a asumat identitatea gay, chiar dacă nu a militat niciodată pentru drepturile acestei minorități.
Holly Golighly, casa din copac în care se refugiază prietenii din Harfa de iarbă, nostalgia care umple încăperile din proza lui scurtă, pentru a numi doar câteva dintre cadrele desprinse din cărțile lui, sunt daruri pline de emoție pe care acest scriitor le-a lăsat, uneori elaborate dintr-un spațiul minat de haos, un ochi al furtunii pe care a știut să-l identifice mereu, în favoarea literaturii.
Muzică pentru cameleoni (inclusiv vinilul), O amintire de Crăciun, Acum nedespărțim. Povestiri inedite, Cu sânge rece sau Integrala prozei scurte sunt titluri pe care le găsiți la Editura Art, în ediții noi, cu ceva wharholian în designul copertelor cartonate, care sigur i-ar fi plăcut lui Truman.
Sursa foto: Vanity Fair
Articol de Eliza Ștefan