Recomandări grafice cu Octav Ungureanu
Octav Ungureanu, cunoscut sub pseudonimul Smoking Cool Cat, are o activitate de 10 ani de grafician, caricaturist, ilustrator, editor, traducător ș.a. pe scena de comics locală. Printre cele mai cunoscute proiecte semnate de el se numără webcomic-ul săptămânal, Auzite în RATB, unde artistul culege și ilustrează folclor urban din mijloacele de transport ale patriei, serialul Zobb, un extraterestru în București, pentru revista Șapte Seri, realizarea serialului de animație Ziua nesfârșită a lui Giraf, pentru brandul Zizin. Octav s-a implicat și într-o serie de proiecte colective, alături de alți artiști de benzi desenate – în calitate de co-autor al albumului Următorul cadru, proiect menționat și de Alexandru Ciubotariu în această rubrică a blogului, de storyboard artist și redactor al revistei HAC! și de editor al Revistei Comics. De asemenea, Octav a tradus în limba română și celebra serie Deadpool (Lex Comics), publicată de Marvel Comics, și a organizat edițiile București Comics Fest (2012-2016).
Citește mai jos ce-l inspiră pe artist și ce BD-uri îți recomandă.
Care a fost BD-ul copilăriei tale?
Greu de spus care a fost "BD-ul copilăriei" pentru că au fost multe și fiecare a avut locul și rolul ei. Primele benzi desenate care mi-au plăcut foarte mult cred că au fost Aventurile lui Costel, povestite chiar de el în revista Șoimii Patriei. În primul rând erau fără text, deci le puteam "citi" și la cei 5-6 ani pe care îi aveam atunci și apoi îmi plăceau pentru că fiecare episod avea o mică morală. M-am bucurat foarte tare când Muzeul Benzii Desenate a reușit anul trecut să cuprindă toate episoadele într-un singur album! După '90 citeam revista Mihaela, în care îmi plăcea în mod deosebit Rilă Iepurilă desenat de Iurie Darie. Probabil că preferatul meu rămâne Cowboy Dog al lui N. Nobilescu, album care a ajuns în mâinile unei întregi generații.
Recomandă două romane grafice sau benzi desenate și spune-mi de ce-ți plac (pot fi din România sau de afară).
Romanul grafic care m-a impresionat cel mai mult a fost Elabuga (ed. Mandragora 2011), desenat de Alex Talambă după un scenariu făcut împreună cu George Drăgan. Grafica e impecabilă iar povestea unui prizonier german care contemplă moartea într-un lagăr de război sovietic e absolut impresionantă. Mi se pare un produs BD de nota zece la toate capitolele, care în primul rând arată ca se poate să avem și în România benzi desenate de cea mai bună calitate și apoi arată publicului de la noi că banda desenată nu e un mediu destinat exclusiv copiilor!
A doua recomandare ar fi albumul Următorul Cadru – Ping Pong comics (ed. Lex Comics 2016) un album experiment desenat de 10 autori fără scenariu. S-a pornit de la un singur cadru, care a fost dat mai departe, iar desenatorul trebuia să continue povestea și tot așa. Dacă scenariul e un haos complet cu prea multe fire epice, multe rămase fără rezolvare și zeci de personaje, care mai de care mai stupide, grafica mi se pare foarte interesantă pentru că poți vedea același personaj desenat de 10 autori diferiți!
Recomandă o carte apărută la imprintul Grafic și spune de ce ți-a plăcut.
Au apărut multe chestii interesante în colecția Grafic, dar preferatul meu este Asterix, viteazul gal, pentru că e un personaj de care m-am îndrăgostit în copilărie, ba mai mult, am citit și răscitit de zeci de ori albumul ăsta, știu cadrele și replicile pe de rost și întotdeauna m-a fascinat faptul că personajele principale sunt desenate într-un fel la începutul albumului și altfel spre sfârșit, ca să aflu de abia mai târziu că paginile au fost mai întâi publicate episodic și inevitabil, de-a lungul timpului, personajele au evoluat.
Ce super-erou sau super anti-erou ești?
În mod paradoxal, (sau nu), mă identific cu Harap Alb, pentru că tind să am prea multă încredere în oameni și s-a mai întâmplat să o pățesc din cauza asta, dar în același timp am mulți prieteni, fiecare priceput la câte ceva și la nevoie mă pot scoate din orice încurcătură! Și la fel ca Harap Alb, cred că dacă ești sincer cu tine și ai încredere în propriile forțe și în... Univers, atunci totul va fi bine și jumătate din împărăție, sau chiar toată, va fi a ta! :)
Pe Octav Ungureanu îl poți urmări pe Facebook, Instagram și pe blog.
Fotografii de Mihai Barabancea.