Superman și Omul de Oțel - o călătorie prin istoria lui Superman

Superman și omul de oțel nu e prima încercare de repovestire a originii supereroului creat de Jerry Siegel și Joe Shuster. Vine în urma unei istorii răsfirate pe mai mult de 70 de ani, în diferite medii, de la benzi desenate, scurtmetraje animate, seriale TV, și filme. Totuși reușește să iasă în evidență față de alte asemenea tentative, cum ar fi Man of Steel din 1986 al lui John Byrne sau Superman: Birthright din 2004 al lui Mark Waid și Leinil Francis Yu. Dacă în miniseriile respective autorii șterg cu buretele cam tot ce se realizase până atunci cu personajul, caută să-l modernizeze, să-l facă „cool” și să-i explice cât mai credibil diferitele ciudățenii (cum de ochelarii lui Clar Kent sunt o deghizare suficientă, de exemplu), în Superman - Action Comics Grant Morrison ne poartă într-o călătorie prin timp. 

Pornind de la premisa că într-o bandă desenată publicul este dispus să accepte că un om poate zbura, autorul se apucă să sintetizeze întreaga istorie a personajului în modul său deja cunoscut. În decursul unui singur volum, Morrison împreună cu Rags Morales, Andy Kubert și Gene Ha introduc multipli antagoniști ca Lex Luthor, Metallo, sau Brainiac (și nu numai), aliați precum Steel, Lois Lane, Legiunea Supereroilor, dar revigorează și originea supereroului.

În secvența distrugerii planetei Krypton găsim probabil cea mai densă acumulare de influențe, adunate de narațiunea eliptică și încrezătoare a lui Morrison, precum și de grafica detaliată și expresivă a lui Gene Ha.

În doar șapte pagini regăsim Man of Steel al lui John Byrne în arhitectura stranie și cristalină, în vestimentația cu robe grele și coroane acviline, cât și trimiteri la costumația kryptoniană clasică.

(Man of Steel de John Byrne)

(Action Comics #252 de Otto Binder, Robert Bernstein și Al Plastino)

Discuțiile despre ridicolul apocaliptic al lui Jor-El în contextul unei vieți sociale decadente evocă For The Man Who Has Everything al lui Alan Moore și Dave Gibbons.

(Superman Annual #11 - For The Man Who Has Everything de Alan Moore și Dave Gibbons)

Iar explozia bruscă de acțiune și un Jor-El deopotrivă cercetător și războinic amintește cel mai puternic de Superman: The Animated series creată de Alan Burnett, Paul Dini și Bruce Timm.

(Superman: The Animated - The Last Son of Krypton de Dan Riba, Alan Burnett și Paul Dini)

Tot din Superman: The Animated Series este preluată și implicarea lui Brainiac în distrugerea plantei de origine a lui Superman. Dacă Superman și omul de oțel îl păstrează pe Brainiac ca  extraterestru de pe planeta Colu care explorează universul miniaturizând orașe și păstrându-le în domuri de sticlă, un pas esențial din metoda sa este să infiltreze sistemele electronice planetare, trădând planeta gazdă la fel ca în serialul de animație.

Iar dacă această hibridizare a antagonistului nu este suficientă, ei i se alătură și estetica gigeriană, bio-mecanică și viermănoasă dezvoltată de Geoff Johns și Gary Frank.

(Action Comics #868 de Geoff Johns, Gary Frank)

Brainiac este cheia de boltă a întregului volum, nu doar fiindcă este firul cel mai clar trasat prin istoria lui Superman, cât și prin dialogul emis din difuzoarele sale, devenind cel mai direct meta-textual personaj dintr-o bandă desenată deja puternic metatextuală.

Prin obsesia lui Brainiac pentru buna stare a colecției, acesta ajunge să sune mult mai puțin ca un hoț interstelar, o oroare cosmică sau o inteligență artificială obsedată de cunoaștere pură, ci ca un colecționar de jucării sau de benzi desenate. La fel ca ei, creatura are un imbold altruist, dorind să protejeze ceea ce strânge sub cupolele sale de sticlă, însă protecția ei este sufocantă și închistată. Morrison sparge sticla, rupe țipla și scoate jucăriile din cutii, le lovește unele de altele și amestecă seturile. Unele dintre aceste jocuri sunt inteligente și îndrăznețe. De exemplu, mutarea apariției eroului Steele astfel încât să fie contemporan cu Superman, nu să răsară în umbra morții acestuia ca în ciclul din 1992-1993, Reign of the Supermen. Altele devin excesiv de sentimentale, ca bucla paradoxală prin care Superman și Legiunea Supereroilor își alimentează reciproc idealurile.

Ceea ce dă structură acestei abordări și o ajută să nu fie pur și simplu un remix haotic este ancorarea lui Superman în prima sa încarnare creată de Siegel și Shuster.

Departe de a fi supereroul pestriț care se luptă cu super-răufăcători, se opune invaziilor extraterestre și oprește spărgătorii de bănci, la origini Superman era mai degrabă un invincibil haiduc modern. În primii săi ani de aventuri, căuta mai degrabă să stârpească corupția, să pedepsească proprietarii de mine care-și aruncau muncitorii în condiții de muncă periculoase sau să răzbune victimele abuzului domestic.

Spre deosebire de alte momente când a fost pus să confrunte situații relevante social sau politic, și asemănător încarnării sale din Epoca de Aur, Superman-ul lui Morrison este nemilos în apărarea celor mai slabi, chiar crud. Nici nu se rezumă la a da foc țigărilor unor puștani în timp ce-i ceartă superior, ci țintește să atace rețelele de corupție formate între industriași, politicieni și presă, folosindu-se atât de identitatea sa secretă, cât și de cea oficială. Iar cu cât povestea devine mai fantastică, cu cât istoria personajului se redescoperă și revine în textul benzii, cu atât acea cruzime se topește, lăsând în urmă un Superman apolinic.

Articol de Alin Răuțoiu