Povestea lui Smiley

Aproape la fiecare pas întâlnim această faţă zâmbăreaţă, fie că trimitem cuiva un emoticon sau vedem un abţibild pe o maşină sau îl găsim într-o reclamă dintr-un magazin, faţa galbenă şi zâmbăreață, ca un soare în mijlocul verii ce se hlizeşte pe cer, ne asaltează şi întâmpină zi de zi în situaţii care de care mai diferite.

 

Am vrut să aflu cum a apărut imaginea şi ce transformări a suferit ea din anii '60 până astăzi. Faţa zâmbăreaţă şi galbenă ca o mămăligă are o istorie de peste cincizeci de ani şi, cu toate astea, nu vedem pe suprafaţa ei niciun rid pixelat, ba, din contră, pare tot mai întinsă şi mai lăbărţată de parcă ar suferi încontinuu operaţii estetice care să-i ascundă vârsta.

 

Istoria emoticonului începe în anul 1962, când postul de radio din New York, WMCA, le oferea ascultătorilor o bluză galbenă cu un cerc, doua puncte pe post de ochi și un zâmbet.

 

(sursa)

 

Apoi, în 1963, graficianul Harvey Bell e angajat de o companie de asigurări pentru a crea o imagine care să le ridice moralul angajaților. Acesta primește 45 de dolari pentru desenul realizat într-un minut. Nu durează mult și imaginea cu faţa zâmbăreaţă începe să cucerească lumea și imaginația oamenilor. Se lăfăie pe tricouri, insigne şi e distribuită în milioane de exemplare.

 

(sursa)

În anii '70 Smiley ajunge şi în Europa, prin Franklin Loufrani, iar imaginea apărea în ziarul France Soir indicându-le cititorilor ştirile pozitive. ☺sau ☹ Loufrani creează compania Smiley, cea care deține drepturile de licențiere pentru imagine. 

 

 

În albumul Să înțelegem benzile desenate, Scott McCloud analizează calitățile caricaturii și ne spune de ce a devenit atât de populară.

 

 

O versiune alternativă şi foarte amuzantă a genezei feţei zâmbăreţe poate fi găsită într-o secvenţă din filmul Forrest Gump. Urmărește în clipul de mai jos felul în care ia naştere în film faţa zâmbăreață. O trimitere ironică la legenda Giulgiului din Torino (^0_0^).

 

 

(sursa)

 

În anii ‘60 smiley-ul era un simbol reprezentativ pentru cultura hippie, caracterizată de sunetul muzicii rock, de plete, de îmbrăcăminte înflorată şi extravagantă, precum pantalonii evazaţi sau cămăşile multicolore, o recuzită după care îi poți recunoaște și pe hipioții din orașul tău.

 

(sursa)

 

Să trecem însă peste această fază de exuberanţă a feţei zâmbăreţe şi să descoperim partea ascunsă și întunecată a lucrurilor. Pentru că, după acest boom de popularitate pozitivă, smiley-ul a început să fie asociat cu companiile multinaţionale şi cu politica, iar mai mulţi muzicieni sau autori au început să creeze versiuni negative. Primul personaj sinistru din gama faţă zâmbăreaţă a apărut în banda desenată Prez: First Teen President, şi îl înfăţişa pe antieroul Boss Smiley.

 

(sursa)

 

Trupe de muzică rock şi punk din anii ‘70, precum Talking Heads sau Dead Kennedys au propus propria interpretare sumbră a simbolului bucuriei universale. Trecând printr-o perioadă de profundă criză socială, aceşti artişti sugerau că faţa zâmbăreaţă este un soi de păcălici menit să spele creierele oamenilor şi să-i îndobitocească. Sau că în spatele imaginii pozitive și lipsite de trăsături se poate ascunde chiar și un psihopat. 

 

   

(sursa)                                                                                (sursa)

 

Ceva mai târziu, prin anii ‘80, smiley-ul a mai avut parte de încă două reveniri în forţă. Una graţie romanului grafic Watchmen, realizat de Alan Moore şi Dave Gibbons, în care mămăliga galbenă şi zâmbăreaţă era purtată de supereroul corupt și violent Comedian. Iar imaginea insignei pătate de sângele personajului este chiar primul cadru al romanului.

 

 

O altă revenire a imaginii se datorează curentului de muzică electronică acid house de la sfârşitul anilor ’80. Simbolul apărând pe coperta single-ului artistului Bomb the Bass, Beat Dis.

 

(sursa)

 

Mai aproape de zilele noastre, în anii ‘90, trupa de muzică grunge, Nirvana, a scos o serie de tricouri cu aceeași faţă zâmbăreaţă, dar, de data aceasta, într-o ipostază mai puţin fericită.

 

(sursa)

 

Întâmplător sau nu, cel mai bine vândut roman grafic miniGrafic este Zâmbește! de Raina Telgemeier, cu un mare emoticon pe copertă. Strategia este excelentă pentru că imaginile le indică cititorilor cât de ușor le va fi să se identifice cu personajele și întâmplările din cărți.

 

(sursa)

 

Astăzi suntem înconjurați de smiley-uri în reclame, pe net şi pe mobil, avem şi variante proprii mediului prin care comunicăm, precum :-)   :-/   ;-0 etc. care pot exprima starea noastră sufletească sau reacţii la un anumite lucruri, fără să mai fie nevoie să scriem un roman despre asta. Orice stare poate fi sugerată printr-un smiley, pentru că oricine se poate identifica în forma lor simplă și lipsită de orice fel de trăsături.

 

Japonezii, însă, au mult mai multe astfel de emoticoane, de exemplu: （・∀・） （　´∀｀） （⌒▽⌒） （＾ｖ＾） exprimă bucuria sau (-"-)　(ーー゛)　(^_^メ)　(-_-メ)　(｀´）　(~_~メ)　(－－〆) care exprimă îngrijorarea. Caracterele de scriere japoneze permit mult mai multe posibile combinaţii în realizarea unei feţe zâmbăreţe sau triste.

 

Aşa cum ai putut vedea, faţa zâmbăreaţă a străbătut foarte mult timp şi a fost adaptată şi interpretată în tot felul de moduri până în zilele noastre. Oare peste încă cincizeci de ani de existenţă o să mai aibă aceeași putere şi va rămâne la fel de populară? Tu ce crezi şi, mai ales, ce părere ai despre faţa zâmbăreață şi prin ce locuri inedite ai mai întâlnit-o?

 

de Matei
 

---

Surse: 

http://en.wikipedia.org/wiki/Smiley

http://www.guardian.co.uk/artanddesign/2009/feb/21/smiley-face-design-history

http://www.ideafinder.com/history/inventions/smileyface.htm

http://blogs.smithsonianmag.com/design/2013/03/who-really-invented-the-smiley-face/

http://www.smileycompany.com/smile/history/

http://www.nytimes.com/2001/04/14/us/h-r-ball-79-ad-executive-credited-with-smiley-face.html

https://www.redbull.com/gb-en/history-of-the-acid-house-smiley

https://groovyhistory.com/what-did-we-do-before-the-smiley-face