Prezentare „V de la Vendetta” de Alan Moore și David Lloyd
Cunoscută și popularizată mulțumită filmului de care scenaristul s-a dezis, V de la Vendetta nu doar că a stat mulți ani într-un con de umbră, dar nici măcar nu a fost publicată integral până în 1989. Banda desenată a debutat ca foileton în magazinul britanic Warrior și a fost întreruptă în 1985, când revista a dat faliment. Fiecare fascicul era de trei sau patru ori mai scurt decât un număr de bandă desenată americană, iar David Lloyd a realizat-o în alb-negru, într-un clar-obscur extrem. Seria a fost reluată abia în 1988 de către DC, reeditată în culoare și într-un final completată, după ce Moore s-a remarcat pe țărmurile nord-americane cu Watchmen și Saga of the Swamp Thing.
Cu toate acestea, deși destul de episodic, romanul grafic este surprinzător de complet și egal, ținând cont de istoria editorială tumultuoasă. Însă chiar mai mult decât Watchmen, marchează momentul istoric în care fost conceput. Ambiția sa principală este să reprezinte Marea Britanie sub un regim autoritar, teocratic, în care cei de la putere își permit să-și asuprească proprii cetățeni. Astfel, atacurile lui V - aici mai intimidant și mai puțin carismatic decât cel interpretat de Hugo Weaving - la adresa sistemului devin mai degrabă pretexte de construi această lumea, de a-i da istorie, atmosferă și caracter, mai puțin de a aprofunda personaje sau de a trasa o narațiune antrenantă. Pentru a compensa o posibilă lipsă ce s-ar putea resimți din cauza acestei abordări, Moore se angajează în tot felul de exerciții formaliste: de la insistența cu care reușește să găsească literei V un loc în poveste (diegetic, cât și în structura ei), jocuri pe seama faptului că V este cifra cinci în numere romane, până la primul capitol din Cartea a 2-a, narat sub forma unui cabaret. Acest gen de exerciții îi vor marca pe viitor cariera și stilul narativ.