Sumar coș

Total:

Pachet Fundația ( Fundaţia (1951), Fundaţia şi Imperiul (1952), A Doua Fundaţie (1953))

Autor: Isaac Asimov

Id: #4017
Te-ar putea interesa și:

Pachet Fundația ( Fundaţia (1951), Fundaţia şi Imperiul (1952), A Doua Fundaţie (1953))

Autor: Isaac Asimov

Id: #4017
Adulți
25% REDUCERE
NOU
 
Premiul Hugo 1966 pentru cea mai bună serie SF din toate timpurile

Pachetul conține titlurile:

Fundaţia I. Fundația

Hari Seldon, întemeietorul psihoistoriei, prezice prăbuşirea Imperiului Galactic şi instaurarea unei ere de barbarie care va dura treizeci de milenii. Cu ajutorul colaboratorilor săi, Seldon înfiinţează Fundaţia Enciclopediei Galactice, a cărei misiune este să salveze cunoştinţele a 12 000 de ani de evoluţie. Fundaţia este exilată pe Terminus, o planetă de la marginea Galaxiei, de unde se implică mersul istoriei, transformând ştiinţa în religie, iar savanţii în preoţi care s-o răspândească în lumile Imperiului.

 

Fundația II. Fundația și Imperiul

Prăbușirea vechiului Imperiu sub loviturile necesității istorice nu reprezintă altceva decât un prolog al prăbușirii Fundației înseși. Pe această scenă apocaliptică are loc ascensiunea neprevăzută a Catârului, un mutatn capabil să controleze emoțiile oamenilor și al cărui magnetism malefic amintește de cel al sângeroșilor dictatori care au înspăimântat Europa secolului al XX-lea. Toate speranțele Galaxiei depind acum de acea misterioasă A Doua Fundație, singura care ar putea împiedica expansiunea nelimitată a noului stat totalitar al Catârului.


 

Fundația III. A doua fundație

Cine va descoperi această faimoasă şi enigmatică A Doua Fundaţie? Şi o va descoperi, oare, cineva cu adevărat? Iată marea miză a celui de-al treilea volum al seriei, în care Asimov creează treptat o atmosferă de aşteptare tensionată, întocmai ca un adevarat maestru al suspansului. Cartea abundă, chiar de la început, în scenarii conspiraţioniste, răsturnări surprinzătoare de situaţie şi elaborate jocuri ale minţii, însă în acelaşi timp se constituie într-un elogiu nedisimulat adus progresului ştiinţific şi evoluţiei societăţii. Graţie mai ales profundei sale interogaţii asupra omului şi a viitorului umanităţii, Asimov îşi înscrie definitiv numele printre cele clasice ale literaturii universale.

Vezi mai mult
 
Autor: Isaac Asimov
Clasificare generala: Noutăți
Publicată în: March 2021
   
Voturi

0.0 ( voturi )

5
(0)

4
(0)

3
(0)

2
(0)

1
(0)

Ți-a plăcut produsul?

Votează și spune tuturor părerea ta aici
 
 
De aceiași autori
  • Adulți
    OFERTA B2B
    25% REDUCERE
    NOU
    4.75 (4)
    39,20 RON 49 RON 49 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9786069000137
    Recomandată
    Tip copertă: hardcover
  • Adulți
    OFERTA B2B
    25% REDUCERE
    NOU
    5 (5)
    39,20 RON 49 RON 49 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9786069611258
    Recomandată
    Tip copertă: hardcover
  • Adulți
    NOU
    OFERTA B2B
    25% REDUCERE
    Fundaţia I. Fundația de Isaac Asimov
    4.86 (7)
    39,20 RON 49 RON 49 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9786069611319,9786069611760
    Recomandată
    Tip copertă: hardcover
  • Adulți
    OFERTA B2B
    25% REDUCERE
    NOU
    4.83 (6)
    39,20 RON 49 RON 49 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9786069611418
    Bestseller
    Tip copertă: hardcover
  • Adulți
    OFERTA B2B
    25% REDUCERE
    NOU
    5 (10)
    39,20 RON 49 RON 49 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9786069611302
    Bestseller, Recomandată
    Tip copertă: hardcover
  • Adulți
    OFERTA B2B
    25% REDUCERE
    NOU
    4.88 (8)
    43,20 RON 54 RON 54 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9786069000854
    Bestseller
    Tip copertă: hardcover
  • Adulți
    NOU
    OFERTA B2B
    25% REDUCERE
    4.8 (5)
    47,20 RON 59 RON 59 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9786069000878,9786069611807
    Recomandată
    Tip copertă: hardcover
  • Adulți
    OFERTA B2B
    25% REDUCERE
    NOU
    5 (5)
    39,20 RON 49 RON 49 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9786069000861
    Bestseller, Recomandată
    Tip copertă: hardcover
  • Adulți
    OFERTA B2B
    25% REDUCERE
    NOU
    5 (9)
    39,20 RON 49 RON 49 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9786068673738
    Bestseller, Recomandată
    Tip copertă: hardcover
  • Adulți
    OFERTA B2B
    25% REDUCERE
    NOU
    4.8 (5)
    39,20 RON 49 RON 49 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9786068673639
    Recomandată
    Tip copertă: hardcover
  • Adulți
    OFERTA B2B
    25% REDUCERE
    NOU
    5 (2)
    39,20 RON 49 RON 49 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9786069000908
    Recomandată
    Tip copertă: hardcover
  • Adulți
    OFERTA B2B
    25% REDUCERE
    NOU
    5 (7)
    43,20 RON 54 RON 54 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9786069000328
    Recomandată
    Tip copertă: hardcover
  • Adulți
    OFERTA B2B
    25% REDUCERE
    NOU
    33,60 RON 42 RON 42 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9786068673448
    Recomandată
    Tip copertă: paperback
  • Adulți
    OFERTA B2B
    25% REDUCERE
    NOU
    33,60 RON 42 RON 42 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9786068673455
    Recomandată
    Tip copertă: paperback
  • Adulți
    OFERTA B2B
    25% REDUCERE
    NOU
    33,60 RON 42 RON 42 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9786068673462
    Recomandată
    Tip copertă: paperback
  • Adulți
    OFERTA B2B
    25% REDUCERE
    NOU
    5 (4)
    39,20 RON 49 RON 49 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9786069611159
    Bestseller
    Tip copertă: hardcover
  • Adulți
    OFERTA B2B
    25% REDUCERE
    NOU
    5 (6)
    39,20 RON 49 RON 49 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9786069351048
    Bestseller, Recomandată
    Tip copertă: hardcover
  • Adulți
    OFERTA B2B
    25% REDUCERE
    NOU
    5 (4)
    39,20 RON 49 RON 49 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9786069363720
    Bestseller
    Tip copertă: hardcover
 
Imprinturile noastre:
Logo arthur
Logo art
Logo paladin
Logo youngart
Logo genius