„«Busuioc are să fie rege», își spunea noaptea, când era singur cu propriile‑i gânduri. «I‑ai face mai mult rău să-l încurajezi, să‑i dai dreptate, să vrei să mergeți împreună, când el trebuie să rămână aici.» Măcar unul dintre ei trebuia să fie o ancoră, cu marea așa aproape, atât afară, cât și în suflet. În mintea sa, vorbele astea îi veneau când rostite de glasul maică‑sii, când de al reginei.“

 O vrajă și o dragoste frățească leagă destinul a doi băieți – un fiu de regină și un fiu de slujnică. Busuioc și Siminoc seamănă ca două picături de apă, au în piept câte o jumătate din același suflet și sunt meniți să devină cei mai mari voinici din ținut.

Călăuziți de făpturi miraculoase, feciorii par gata să-și măsoare puterile cu lighioanele rele. O întrebare chinuitoare nu le dă pace: oare viețile lor le aparțin cu adevărat? Părăsesc, pe rând, castelul împânzit cu farmece de regina-mamă și ajung în pădurea unde și-a făcut farmecele scorpia-mamă. Și nu bănuiesc că o creatură tânjește ascunsă între umbre după sufletul lor.