În tot mai accentuată măsură producția poetică a lui Aurel Pantea ilustrează un fenomen generic al modernității târzii, deprecierea realului, ducând la o derută a irealului, care, într-un fel ce-i reduce progresiv caracterul antinomic, se dovedește nutrit de energiile declinante ale acestuia. Înscris în rândul elitei poeților noștri de azi, Aurel Pantea e unul nepereche.

                                                                       Gheorghe Grigurcu

Aurel Pantea e ultimul taliban al modernismului, ultimul dispreţuitor făţiş de cititori (contând şi el, fireşte, pe faptul că dispreţul incită, stârneşte; că poate fi, aşadar, o strategie negativă de seducţie, prin respingere, prin ignorare, prin descurajare). El nu vorbeşte trăgând cu un ochi la cititor şi cu altul la vedeniile din faţă, ci cu ambii ochi aţintiţi fix şi febril la vedenie.

Al. Cistelecan